Home » Cultură » „Povestea slujitoarei”, de Margaret Atwood

„Povestea slujitoarei”, de Margaret Atwood

„Povestea slujitoarei”, de Margaret Atwood
Publicat: 24.02.2019
Cartea de faţă a fost publicată de scriitoarea canadiană Margaret Atwood în 1985 şi a câştigat premiul Arthur C. Clarke, acordat celui mai bun roman ştiinţifico-fantastic apărut în Marea Britanie.

În 2016, editura Art a publicat volumul în limba română, cu eticheta Cărţi cult. De atunci l-a republicat de câteva ori, iar succesul a devenit uriaş după ce HBO a difuzat de mai multe ori serialul excepţional realizat după acest roman. Este vorba de o distopie sumbră, un roman răscolitor, considerat de mulţi capodopera scriitoarei canadiene. Alţii au văzut în roman un manifest feminist.

Acţiunea se petrece într-o Americă dintr-un viitor deloc îndepărtat (pare să fie anii 2000), în care a fost instaurat violent a unui regim teocratic creştin (Republica Galaad), iar femeile au fost private de toate drepturile şi libertăţile, li s-a interzis accesul la muncă şi la bani, au fost îndoctrinate prin reeducare silită, într-o viziune despre lume care aminteşte de Vechiul Testament şi chiar împărţite în categorii cu roluri precise şi sarcini stricte de îndeplinit – Soţii, Slujitoare, Mătuşi, Econoneveste. Din cauza natalităţii scăzute, există o castă a Slujitoarelor cărora le revine rolul de „utere umblătoare”. Eroina face parte dintre acestea.

Margaret Atwood compara regimul imaginat de ea în Gallad cu regimul comunist din România: „România, de exemplu, a anticipat Galaadul în anii optzeci, interzicând toate metodele anticoncepţionale, obligând populaţia feminină să treacă prin controale obligatorii pentru depistarea unei sarcini şi condiţionând promovările şi creşterile salariale de fertilitatea persoanei respective”.

Delimitarea rolurilor se face prin haine şi culori, prin nume (ori lipsa acestora). Slujitoarele sunt îmbrăcate în roşu şi poartă pălării albe cu boruri mari, care le împiedică să vadă în jurul lor. Slujitoarele au regim alimentar, controale medicale lunare şi raporturi sexuale programate cu bărbatul casei (care e stăpânul ei), în prezenţa şi cu susţinerea inclusiv fizică a soţiei acestuia.

„Atwood aruncă o privire în unele dintre cele mai întunecate, secrete şi, în mod ciudat, erotice colţuri ale minţilor noastre – iar rezultatul este un avertisment răscolitor, fascinant şi scris cu măiestrie” – Toronto Sun

Margaret Atwood – „Povestea slujitoarei”. Editura ART. Traducere din limba engleză şi note de Diana Marin-Caea. 401 pag.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cea mai nouă metodă prin care autoritățile vor să încurajeze renunțarea la fumat
Cea mai nouă metodă prin care autoritățile vor să încurajeze renunțarea la fumat
Arheologii au scos la lumină noi indicii despre Templul Mortuar al Reginei Hatșepsut
Arheologii au scos la lumină noi indicii despre Templul Mortuar al Reginei Hatșepsut
Astronomii au descoperit sute de găuri negre „ascunse” în Univers. Câte alte miliarde ar mai putea exista?
Astronomii au descoperit sute de găuri negre „ascunse” în Univers. Câte alte miliarde ar mai putea exista?
Vești proaste pentru călătoriile interstelare! Navele spațiale ar putea pierde contactul cu Pământul
Vești proaste pentru călătoriile interstelare! Navele spațiale ar putea pierde contactul cu Pământul
Mega-evenimentul care ar fi reumplut Marea Mediterană în urmă cu 5 milioane de ani
Mega-evenimentul care ar fi reumplut Marea Mediterană în urmă cu 5 milioane de ani
Cele mai frecvente greșeli în timpul examenelor de matematică și cum să le eviți (P)
Cele mai frecvente greșeli în timpul examenelor de matematică și cum să le eviți (P)
De unde provin piesele din mozaicul lui Alexandru cel Mare? Iată ce arată cele mai noi analize!
De unde provin piesele din mozaicul lui Alexandru cel Mare? Iată ce arată cele mai noi analize!
Primul chatbot din lume, ELIZA, a fost „reînviat” folosind cod vechi de 60 de ani
Primul chatbot din lume, ELIZA, a fost „reînviat” folosind cod vechi de 60 de ani
Este oficial: un sondaj global confirmă că lumea are încredere în știință!
Este oficial: un sondaj global confirmă că lumea are încredere în știință!
Test de cultură generală. Care este cel mai scump lichid din lume?
Test de cultură generală. Care este cel mai scump lichid din lume?
„Majoronul”, particula bizară care ar putea explica cele mai mari mistere ale Universului
„Majoronul”, particula bizară care ar putea explica cele mai mari mistere ale Universului
Elefanții nu au dreptul la eliberare din captivitate pentru că nu sunt oameni, a decis o instanță americană
Elefanții nu au dreptul la eliberare din captivitate pentru că nu sunt oameni, a decis o instanță americană
Amendă uriașă pentru Google în Indonezia! Cum ar fi abuzat gigantul tehnologic de poziția sa pe piață?
Amendă uriașă pentru Google în Indonezia! Cum ar fi abuzat gigantul tehnologic de poziția sa pe piață?
O pisică a avut parte de voiajul vieții sale după ce a fost uitată în cala unui avion
O pisică a avut parte de voiajul vieții sale după ce a fost uitată în cala unui avion
Unul dintre cei mai culţi domni ai Ţării Româneşti
Unul dintre cei mai culţi domni ai Ţării Româneşti
OpenAI şi SoftBank își unesc forțele într-un proiect masiv de infrastructură pentru inteligenţa artificială
OpenAI şi SoftBank își unesc forțele într-un proiect masiv de infrastructură pentru inteligenţa artificială
Doar jumătate de felie de bacon pe zi poate crește riscul de demență
Doar jumătate de felie de bacon pe zi poate crește riscul de demență
„Victorie monumentală” pentru Prințul Harry împotriva tabloidelor din Marea Britanie
„Victorie monumentală” pentru Prințul Harry împotriva tabloidelor din Marea Britanie